Autor: Trofin Alexandra

Căutăm colegi!

Bienala timișoreană de arhitectură Beta este un proiect cultural al Filialei Teritoriale Timiș a Ordinului Arhitecților din România, organizat de o echipă dedicată.

Totodată, Beta este proiect prioritar al OAR la nivel național și principalul eveniment de arhitectură din vestul României, cu o influență euroregională și relevanță europeană.

Căutăm colegi care să ni se alăture în organizarea și desfășurarea atât celei de-a 5-a ediții a bienalei timișorene de arhitectură care va avea loc în 2024, cât și a activităților pe care le pregătim în cadrul Programului “Țimisoara Capitală Culturală Europeană în 2023”, care se vor desfășura pe parcursul anului în curs.

Domeniile de lucru din cadrul echipei sunt următoarele:

Financiar – legal – contabil – să asigure buna desfășurare a sectorului economic, să administreze și să gestioneze bugetele de proiect.

HR și dezvoltare – asigură comunicarea internă și externă, alcătuiește echipele de lucru, asigură dezvoltarea profesională continuă a echipei.

Logistică și producție – asigură infrastructura, organizarea și buna desfășurare a activităților și produselor din cadrul proiectelor culturale.

Programul de lucru este flexibil, există posibilitatea de part-time sau full-time și suntem deschiși să avem colegi și din afara Timișoarei, prin colaborări remote / online, în funcție de evenimentele și activitățile în curs.

Dacă ești pasionat de scenă culturală arhitecturală și vrei să participi activ la organizarea și desfășurarea Bienalei de Arhitectură de la Timișoara, să cunoști colegi și oameni din domeniu și să îți dezvolți skill-urile organizatorice, așteptăm aplicația ta pe contact@betacity.eu.

Mai multe informații poți găși pe site-urile noastre oartimis.ro și betacity.eu .

Anunț achiziție lucrări

Orașul ne aparține tuturor iar alături de acest drept asupra lui avem și responsabilitatea de a ne interesa și implica activ în evoluția lui. Este esențială proiectarea unei imagini asupra orașului prin juxtapunerea principalelor dimensiuni care îl compun: cea umană și cea urbană, deoarece între acestea există o relație reciprocă de remodelare. Pentru ca trăsăturile fizice ale unui oraș să influențeze pozitiv componenta umană, mentalul colectiv, este nevoie de o atentă calibrare a intervențiilor, de comunicare, negociere și relaționare între actorii urbani. Privește Orașul își propune o interacțiune directă între oraș / cartier și locuitorii acestuia, colaborare, dialog și participare.  

În anul 2023, proiectul își propune să se concentreze asupra Pieței Victoriei, punctul 0 al orașului, locație reper a Timișoarei, care are o importanță istorică și afectivă în mentalul colectiv al orașului – locul în care, în 20 decembrie 1989, Timișoara a fost proclamată primul oraș liber din România, marcând începutul victoriei împotriva dictaturii comuniste. Prin intervenția propusă, țintim spre a modifica percepția asupra spațiului public central al orașului.

Instalația propusă constă într-o structură efemeră care găzduiește mici ecosisteme verzi și spații colective pentru activități sociale. Odată ce și-a încheiat ciclul de viață, intervenția va lăsa în urma sa copacii și vegetația care vor fi plantate în diferite zone din oraș. Prin natura sa, proiectul testează noi posibilități de utilizare și percepție a spațiului public, precum și reacția publicului la aceste schimbări.

Ordinul Arhitecților din România, Filiala Teritorială Timiș, caută lucrări de montaj și demontaj pentru schele modulare, cu punerea la dispoziție a materialului pe o perioadă de 10 luni (februarie 2023-decembrie 2023).  

Denumire achiziție: Lucrări de montaj/ demontaj cu punerea la dispoziție a materialului, pentru realizarea intervenției Pepiniera – 1306 plante pentru Timișoara, din Piața Victoriei, în cadrul Privește Orașul – Spații Vii, parte a programului cultural Timișoara Capitală Culturală 2023.

Descriere:  Se achiziționează lucrări de montaj și demontaj schele modulare, cu punerea la dispoziție a materialului pe o perioadă de 10 luni, conform proiectului de arhitectură atașat documentației. 

Valoare estimată: 900.000 lei fără TVA

Condiții de livrare: disponibilitate de montaj în perioada 20 ianuarie – 28 ianuarie 2023. 

Condiții de plată: se vor stabili împreună cu câștigătorul contractului

Modul de atribuire al câștigătorului: 

  • posibilitatea de respectare a proiectului arhitectural cu materialul aflat la dispoziția ofertantului (60%)
  • prețul cel mai mic (40%)

Data limită de transmitere oferte: 07.01.2023

Materiale suport aici

Ofertele de preț se vor transmite pe adresa de e-mail:  anca.teslevici@betacity.eu

Persoană de contact: Teslevici Anca

Telefon: 0724583737

CABINABETA

#micronațiune

autor: stardust architects*
locație: str. Al. Odobescu

CABINABETA se află chiar acum în construcție. Vă invităm să o descoperiți în zilele următoare.

Între două calcane se află o potecă îngustă, o respirație creată printr-o retragere față de limita parcelei. Această fâșie îngustă avansează ușor dinspre stradă către o curte privată prin spatele zidurilor comune ale unei florării, unei galerii de artă, unui magazin de vinuri și unui coafor. Te-ai putea întreba cu ușurință dacă acesta este un spațiu exterior, o pauză între două clădiri sau este unul interior, un strat suplimentar de aer într-un perete comun foarte gros. Acest spațiu nehotărât deschide teritoriul unei micronațiuni: CABINABETA.


CABINABETA este un posibil tărâm secret al unei vecinătăți, o națiune limitrofă extinsă care face apel către vecinii săi să o traverseze și să o locuiască.
Are două intrări și două regiuni: o galerie și o piață triunghiulară. Punctul de intersecţie este turnul de guvernare, însăși Cabina BETA, un spațiu democratic pentru cetățeni și resursele lor comune.
CABINABETA se dezvăluie asemenea unei cutii de magician. Când își deschide porțile, națiunea își însuflețește cele două regiuni, iar când le închide, națiunea dispare. Conține esența posibilelor bunuri comune ale locuitorilor din apropiere, care se răspândește în cele două curți atunci când cabina expiră.
Este un spațiu liber care poate fi folosit și activat ca spaţiu de depozitare domestic comun, foișor de festival, galerie comprimată, colț al vorbitorilor, confesional, cabină de karaoke, cabină de schimb, mic bar de vinuri, chioșc de flori sau coafor pentru o singură persoană. Este, în același timp, o referinţă inversată la cabina lui Aldo Rossi, urmărind să aducă limbajul domestic în spațiul public, invitând oamenii să-și asume teritoriul comun din aer liber, așa cum o fac cu cel privat interior.
Este un punct de frontieră deschis care ar putea deveni un facilitator pentru o rețea de cartier și pentru gestionarea resurselor și a ritualurilor comune.
Este granița care ar putea privi spre interior, transformându-se în ceea ce Robert Frost ar numi „zidul de reparat”:


(…)
Și într-o zi ne întâlnim să mergem pe hotar
Și să ridicăm iar zidul dintre noi.
(…)
A, doar un alt fel de joc în aer liber,
Unul de fiecare parte. E și ceva mai mult:
Unde suntem nu-i nevoie de zid:
El este numai pin şi eu sunt livadă de mere.
Pomii mei nu vor trece nicicând
Să-i mănânce conurile de sub pini, îi spun.
Zice doar: „Zidurile bune fac vecini buni“.
Primăvara-i răutatea în mine şi mă apuc să-i bag minţile-n cap:

„Când fac vecini buni? Nu atunci cînd sînt vaci? Dar aici nu sînt vaci.
Înainte să fac un zid aș vrea să știu
Ce zidesc înăuntru sau ce zidesc afară
Și cui i-aș fi putut pricinui rău.
Există ceva ce nu iubește zidul,
Care-l vrea doborît.” I-aş putea spune că-s „Drăcuşori”
(…)

(în traducerea lui Radu Vancu)

Membrii Stardust architects* caută să descopere experienţe poetice în procesele de proiectare, încercând să domolească utilizarea automatizată a obiectelor şi a spaţiilor cotidiene prin crearea unor momente de tăcere, prezenţă sau minunare. Stardust architects* sunt Anca Cioarec şi Brânduşa Tudor, arhitecte şi asistente universitare la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. Stardust architects* a fost înfiinţat în 2011.

ROADSIDE REPUBLIC

#micronațiune

autor: a-works (Cristian Ștefănescu)
locație: str. Eric Baader

Alcătuită din structuri situate la marginea drumului – sculpturi, un muzeu în aer liber, ori diferite relicve de pe marginea drumului – REPUBLICA DE LA MARGINEA DRUMULUI este o odă dedicată semnelor rutiere cotidiene, panourilor publicitare şi elementelor de infrastructură care ne definesc străzile, de la centru la periferii.


Structurile sunt reconstituiri ideale 1:1 ale elementelor existente la marginea drumului, selectate dintr-o cercetare a peste o sută de astfel de obiecte situate în perimetrul teritoriului Timişoarei, şi sunt reprezentative pentru diversitatea tipologiilor găsite. Ele definesc marginea unei mici artere aglomerate, înconjurată de un mozaic alcătuit din blocuri de locuinţe socialiste de înălţime medie, construcţii libere, clădiri de birouri de înălţime mică şi ateliere auto. Mai curând un pasaj de trecere sau o scurtătură prin oraş decât o zonă de reuniune. Ne permitem să acordăm timp, spaţiu şi atenţie parcurilor şi pieţelor publice, dar cum rămâne cu toate terenurile nimănui care delimitează marginea drumurilor, mai potrivite pentru interacţiuni pasagere decât pentru adunări şi activităţi pe termen lung? Ar trebui aceste spaţii publice – care individual sunt mici, dar la un loc însumează o cantitate apreciabilă de terenuri publice- să depăşească în mod curent zona de publicitate comercială sau de dirijare a traficului? Şi ce alte roluri ori scopuri ar putea să deservească astfel de elemente de infrastructură?

foto: Ovidiu Zimcea

Ca replici 1:1, situate la marginea drumului, lucrările păstrează o apropiere recognoscibilă şi accesibilă faţă de structurile originale, în materie de formă şi amplasament. Întâlnirea cu acestea este, ca şi până acum, de tipul celor vizuale fugitive. Dar ce vedem acum nu mai sunt obişnuitele panouri cu reclame şi indicatoare rutiere, amplasate la distanţe fixe, ci neobişnuita acumulare, într-un perimetru redus, a mai multor astfel de structuri care şi-au preschimbat signalistica într-un melanj de culori fluorescente.


Această transfigurare creează o distanţă faţă de funcţia şi sensul lor original şi prin prisma unui anume grad de abstractizare, deschide posibilitatea de a fi privite în mod diferit – fie că aduc în prim-plan simplitatea elegantă a structurii proprii, calităţile sculpturale ale formelor existente ori potenţialul de a născoci noi utilizări, cum ar fi posibilitatea de a deveni dispozitive de joacă într-un parc.


Lucrarea se situează în contextul unei înţelegeri mai ample a faptului că situaţiile spaţiale pe care le locuim joacă un rol crucial în modul în care ne concepem mediul construit şi societatea. Pe măsură ce spaţiile de zi cu zi în care locuim sunt treptat comercializate, standardizate, şi reglementate, ne îndreptăm către o modalitate mai generalizată de experimentare, locuire şi producţie a mediului fizic.

foto: Ovidiu Zimcea

Ca un contrapunct, REPUBLICA DE LA MARGINEA DRUMULUI se află în căutarea diversităţii spaţiale şi a calităţilor plurivalente îndepărtate, latente, ascunse din viaţa noastră cotidiană ca un mijloc de a se deschide unor perspective noi asupra modului în care percepem şi interacţionăm cu vecinătăţile.

Instalația este temporară, spațiul verde va fi refăcut, așa cum ne-am asumat încă de la începutul proiectului.


Cristian Ştefănescu (n.1984) este un arhitect româno-canadian cu sediul în Bergen, Norvegia. Din 2013 conduce biroul multipremiat de arhitectură şi arte a-works, predând, în paralel, ca lector universitar la Bergen School of Architecture. Lucrările sale au fost expuse la Hordaland Kunstsenter Bergen, Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, Architekturzentrum Wien ca parte a Bienalei de la Viena şi, mai recent, în cadrul pavilionului român de la Bienala de la Veneţia din 2021. Printre lucrările sale curente se numără un centru de tineret a cărei construcţie va începe în scurt timp, o serie editorială de 5 volume, Project Stories, care analizează practica arhitecturii din perspectivă globală şi o viitoare expoziţie şi publicaţie despre valoarea unui serii de vestigii industriale.

BARA

#micronațiuni

autor: studioBASAR, (Alex Axinte, Cristi Borcan), Lucia Palagiesu, Marta Bacalu
locație: Calea Aradului şi Calea S. Bocu

Parcă ar putea să apară oricînd, în orice oraș, pe fiecare stradă, după orice colț de bloc. Cu silueta inconfundabilă, simplă și modestă care așteaptă mereu ceva, ca o sperietoare aplecată de vînt la marginea câmpului. Te așteaptă pe tine, care te-ai cățărat pînă sus să te joci de-a Nadia, să te dai pe bară și să atârni cu capul în jos. Și pe tine, care dădeai ca Hagi bară-gol la jocul „douășuna”. Și pe voi, care îi îndoiați brațele de cît le sprijineați la „flori-fete-filme-”. Dacă închizi ochii, îi auzi și acum sunetul de țeavă ciocănită și îi simți mirosul de metal din palme. „Ne vedem la bară” era punctul tău de sprijin din curtea blocului, martor tăcut și suport plăcut pentru atâtea generații de locatari.


Lumea s-a schimbat. Nu prea mai răsună ecoul covoarelor bătute duminică dimineața. Nici joaca copiilor nu le mai îmbracă ciorchine. Copiii de la bară au crescut, au înmulțit mașinile din curtea blocului și au uitat de bare. Unele au ruginit, s-au încurcat, au început să prisosească și au fost tăiate și duse la fier vechi. Cu o încăpățânare de țeavă care a văzut multe, altele încă mai stau în picioare. Ai zice că sînt niște relicve depășite, nefolositoare, urîte. Într-o mare de mașini și garduri, stau însă înfipte în niște mici insule rămase pentru libera folosinţă a locatarilor. Aici, în arhipelagul din jurul barei, există încă un licăr de joacă și socializare. Au fost bune și în pandemie, pentru un umăr sprijinit la o vorbă, nişte tracțiuni de menținere, ori un leagăn agățat și un copil cocoțat.


Și parcă nu mai sunt așa de inutile. De la „platforma gospodărească” din schițele de sistematizare pînă la sperietoarea blândă ce ține mașinile și gardurile la distanță, dar care primește în brațele sale copiii de atunci și de acum, e un drum lung. Și e o lecție de învățat aici. Curțile de bloc nu trebuie să fie doar niște spații tehnice, de tranzit și depozitare. Locuitorii au nevoie în proximitate de spații narative, de obiecte și locuri de folosire în comun, care să le devină repere, de care să se atașeze și pe care să le îngrijească. În acest context, propunem amenajarea unor „platforme de socializare” în jurul unor structuri metalice care să consolideze și să extindă utilizările informale ale bătătoarelor: de vorbă, odihnă, mișcare. Barele se întind, se îndoaie și se apleacă să susțină și să stimuleze imaginația locuitorilor. Ne vedem la bară!

foto: studioBASAR

Instalația BARA a fost dezvoltată împreună cu locatarii din cartier, în urma unei serii de workshop-uri și discuții între autori, organizatori și comunitate.

studioBASAR este un birou de arhitectură cu sediul în Bucureşti, înfiinţat în anul 2006 de Alex Axinte şi Cristi Borcan. Prin implicarea critică a culturii urbane, studioBASAR caută să revendice spaţiile uitate, să sprijine practicile emergente, şi să lucreze cu o gamă variată de actori în vederea redobândirii binelui comun. Într-un context urban definit de privatizare radicală, neîncredere endemică, declinul abrupt al practicilor colective şi producţie spaţială descendentă, proiectele studioBASAR funcţionează ca formate spaţiale intermediare care facilitează procesele colaborative şi favorizează participarea utilizatorilor în vederea creării unui oraş mai accesibil şi mai drept.

BIOSTAN

#micronațiune

autor: Zeppelin, Studio Peisaj, Local Design Circle
locație: alee fără nume – Parcul Botanic / școala „Nikolaus Lenau”

„-stan”: cuvânt de origine indo-europeană (care a dat naștere cuvintelor „stay”, „state” în limba engleză și „stat”, „stare” în limba română). În persană, sufixul „–stan” a căpătat sensul de „loc, teren, teritoriu” și ulterior sensuri derivate – „țară, teritoriu al abundenței”.


Micronațiunea BIOSTAN se așază în zona de protecție neconstruibilă de-a lungul căii ferate. Un loc central ascuns, „pierdut”, o situație rară în Timișoara, dar încă frecventă în București, unde maidanul este un element disprețuit, dar esențial, al orașului. Un loc în care un întreg ecosistem s-a dezvoltat liber. Un loc cu viitor și acces deschis.
Luăm această realitate drept un avantaj. Credem în legătura cu Parcul Botanic, dar nu în crearea unui apendice al parcului, complet și strict amenajat.
BIOSTAN este un antiparc.
BIOSTAN redefinește națiunea drept un teritoriu în care mediul natural/ renaturat și oamenii coabitează în armonie. Un teritoriu al libertății, al respectului și al intervențiilor minimale, deschis către parc şi oraș, și invitând vecinii (inclusiv școala „Nikolaus Lenau”) să se deschidă către el.
BIOSTAN se opune modelului prevalent, în care favorizarea aproape exclusivă a umanului a dus la ignorarea altor societăți biologice (precum cea a arborilor) și la dezechilibre majore, cu rezultatele devastatoare binecunoscute: pierderea biodiversității și fragmentarea habitatelor, consumul excesiv al solului, insule urbane de căldură.

foto: Cosmin Neagu

BIOSTAN înseamnă o nouă relație cu viața și este bazat pe patru elemente fizice și simbolice:
Un teritoriu acoperit cu tocătură din lemn. Forma este geometrică, categoric antropică, iar materialul asigură integrarea în biotop.
Un martor istoric. Istoria se exprimă mai ales prin artefacte – construcții și obiecte de arhitectură, texte, imagini – însă și prin natura asupra căreia intervenim. Amplasăm în BIOSTAN o calotă (o secțiune orizontală subțire) dintr-unul din stejarii așezați inițial pe Glacis-ul Cetății Timișoara, pe malul drept al Canalului Bega. Aceștia au însoțit istoria orașului timp de două secole, murind însă în urmă cu câțiva ani. Secțiunea orizontală este așezată pe verticală, intrând într-un dialog cu noi de pe poziții egale. O serie de etichete urmăresc inelele de creștere, marcând date esențiale din istoria orașului, de la plantarea stejarului până în prezent. Calota vorbește despre capacitatea organismelor de a fi repere patrimoniale și despre importanța protejării lor.
Fragmentului istoric i se alătură un reprezentant al unei noi vieți/generații – un mic puiet de stejar, sperăm, elementul permanent și cel mai longeviv al intervenției.
Catargul de steag/panoul de informare, recuperat din expoziția în aer liber din București „Uranus Conciliere”.

Comunitatea timișoreană este invitată să cunoască și să folosească acest loc. Vedem instalația și drept un exercițiu de conștientizare a amprentei urbane asupra mediului, precum și punctul de pornire al unei discuții și un prim pas în vederea deschiderii către public a zonei lungi de câțiva kilometri aflate de o parte și de alta a căii ferate.

Despre BIOSTAN în revista Zeppelin puteți citi aici.


Zeppelin înseamnă o revistă de arhitectură și cultură urbană în format tipărit și online, dar și o platformă de reflecţie și intervenție asupra orașului, un atelier de proiectare, activitate de publicare, câteva zeci de expoziții, sute de conferințe și alte evenimente.
Studio Peisaj este un grup informal de exprimare prin intervenții de peisaj ancorate în (multi)straturile identitare și cunoașterea locală, experimentarea cu forme de natură (cultura biodiversității și productivă), şi facilitarea interacțiunii om/comunitate – natură. Pregătirea academică se îmbină în mod creativ cu procesul de design și curatoriat de peisaj.
Local Design Circle a fost înființată în anul 2018 din dorința de a oferi o voce comună designerilor români. Asociația își propune să promoveze importanța designului grafic în viața cotidiană, să faciliteze accesul la educație și să contribuie la modelarea unui mediu vizual mai sănătos.

AMENDIA

#micronațiuni

autor: F O R
locație: str. Suceava

Despre AMENDIA se poate vorbi în foarte puține cuvinte. În primul rând, se poate vorbi despre motivul pentru care a apărut această națiune: într-o societate în care conștiința civică este pe cale de dispariție și responsabilitatea cetățenilor obişnuiţi și a instituțiilor publice pentru cum arată spațiul fizic pe care îl locuim este impusă prin mecanismul punitiv al amenzilor, cetățenii AMENDIEI sunt cei care încă mai cred că „schimbarea începe cu tine” – deși au fost amendați pentru neîndeplinirea obligațiilor ce le revin în calitate de membri ai statului/comunității în care trăiesc, aceștia se căiesc pentru neîndeplinirea lor printr-un ritual simplu: își iau angajamentul că pe viitor își vor îndeplini obligațiile, executând penitența covorului. Aceasta presupune actul de a realiza, în mod obligatoriu personal și individual, un covor din monede, a căror valoare însumată corespunde valorii amenzii primite. La finalul acestui proces deopotrivă interior şi exterior, individul își primește cetățenia amendiană. Covorul reprezintă materializarea angajamentului și rămâne ca un memento al acestuia pe tot parcursul existenței viitoare a individului.
AMENDIA conviețuiește cu orice stat în baza unei înțelegeri simple: statul recunoaște actul de penitență drept plată a amenzii. Deși există o referință clară la anumite ritualuri religioase din trecut (e.g. actele de penitență ale anumitor confrerii creștine), în AMENDIA penitența covorului oferă un tip aparte de reconciliere între individ și societate, care vizează declanşarea unei schimbări pe termen lung a comportamentului individului din proprie inițiativă.

foto: Simina Cuc

În al doilea rând, se poate vorbi despre prezența fizică a AMENDIEI: constituită din suprafața însumată a tuturor covoarelor de penitență realizate de către cetățenii AMENDIEI, indiferent de poziția lor geografică, AMENDIA este o națiune de insule ale pocăinței – teritoriul are o înaltă încărcătură simbolică tocmai pentru că reprezintă materializarea angajamentelor ferme și sincere al cetățenilor AMENDIEI. De altfel, s-a mai spus despre AMENDIA că este o națiune de păcătoși îndreptaţi și împăcaţi cu societatea prin gestul penitenței.

În al treilea rând, AMENDIA exclude ferm de la dreptul de cetățenie următoarele categorii de persoane: cei care nu recunosc obligațiile care le revin conform legii (contestă amenzile legitime), și cei care recunosc în mod formal aceste obligații, însă nu-şi asumă responsabilitatea care rezultă (plătesc amenzile, dar nu își schimbă comportamentul).
Se poate spune despre AMENDIA că cel puţin este o națiune idealistă – artefactele pe care le va fi lăsat după dispariție vor stârni cu siguranță controverse în rândul arheologilor din viitor.

Covorul penitenței nu a rezistat prea mult în spațiul public, a dispărut în mai puțin de 12 ore după ce a fost expus pe traseul Beta.

F O R este o platformă interdisciplinară de colaborare, orientată spre facilitarea și producerea inovației pentru oameni și orașe. Înțelegând faptul că mintea și mediul sunt conectate, F O R se află la a doua versiune, cu un SPAȚIU profesionist dedicat muncii colaborative și capacitatea de a prototipa și crea PRODUSE, alături de determinarea și cunoștințele necesare pentru a genera ARHITECTURĂ de calitate, atât pentru indivizi cât și pentru orașe.

BEDONIA

#micronațiuni

autor: Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara
locație: Campusul UPT, str. Mihai Viteazu

Ce este al meu şi ce este al tău? E nedrept sau motiva(n)t?

Imaginează-ţi viaţa de zi cu zi într-un spaţiu care, deşi delimitat fizic, nu are limite; unde fiecare colţ este negociat; unde spaţiul personal şi colectiv se contopesc până în punctul în care ajungi să cunoşti pe toată lumea, dar nu şi pe tine; unde moneda este schimbul; un spaţiu cu adevărat trăit, unde diferenţele se amestecă şi regulile nescrise se unifică; un context rigid pentru un univers informal capturat; un mozaic uman real care se modifică constant.
Acesta este cadrul cotidian al micronaţiunii noastre: BEDONIA, o naţiune alcătuită din toate căminele studenţeşti de pe glob.
Pentru noi, totul se petrece în pat, singurul spaţiu personal perceptibil, care e astfel în măsură să devină povestitorul intim al micronaţiunii.
Această micronaţiune caută dreptate spaţială, locuri pe care să le poată folosi cu adevărat, locuri comune şi locuri ale izolării – obţinută prin relocare, rearanjare spaţială, contrast şi interpretare. Situl ni se potriveşte, iar povestea noastră se potriveşte sitului.


În această lumină, vă invităm să cunoaşteţi PRIVAT COLECTIV, o instalaţie aflată chiar în centrul micronațiunii BEDONIA, care mimează o oază deopotrivă pentru studenţi şi trecători, prin documentarea acestui spaţiu aparte, permanent negociat şi prin iluzia nevoii de atenţie prin spaţialitate. A mea, a ta, a noastră.

foto: FAUT

Privat Colectiv este rezultatul unui atelier cu studenți organizat în colaborare cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara. Studenții care au participat în proiect sunt: Almagattish Rachel, Brădean Maria, Cheșa Eliza, Dumitru Karina, Maxim Silvia, Pîrva Andreea, Radu Eliza, Vegheș Mihai, Averescu Ioana, Balaban Anisia, Bici Antonia, Bogosel Anamaria, Bolbotina Iulia, Bologa Georgiana, Bumb Ioana, Fildan Miruna, Florea Doris, Herlo Carla, Naghiu Alex, Palageșiu Lucia, Roșu Alex, Ursatii Evelina. Cadrele didactice care i-au îndrumat sunt: Bănescu Oana, Blidariu Cristian, Găman Marius, Micșa Ovidiu, Negrișanu Daniela, Povian Cristina, Săndescu Carmen & Farcaș Cornel. Antonio Bernacchi s-a alăturat echipei Beta în demersul acestui atelier oferind feedback echipei de lucru de-a lungul întregului proces.

În cei 50 de ani de existență, Facultatea de Arhitectură și Urbanism aflată în cadrul Universităţii Politehnice din Timișoara a fost în fruntea educației de arhitectură din România, prin abordarea experimentală a metodelor de predare și a discursurilor, precum și prin atenția acordată responsabilității sale față de patrimoniul construit al regiunii. Expertiza sa profesională se reflectă în participarea la evenimente științifice, proiecte de cercetare, expoziții, premii la competiții naționale și internaționale. Echipa de proiectare a instalației BETA cuprinde studenți din toți cei șase ani de studiu și cadre didactice coordonatoare specializate în diverse domenii: arhitectură, urbanism, design interior și inginerie.

Grădina iepurelui vanitos

#micronațiuni

autor: abruptarhitectura
locație: str. Memorandului

Într-o veduta a Timișoarei din anul 1625 aparținând unui topograf și pictor minor Paulus Fürst apare, în primul plan, o scenă ironică, pe care azi am putea-o numi suprarealistă: trei bărbați frumos înveșmântați discută arătând către extrema stângă a formatului unde un iepure de câmp își privește imaginea reflectată într-o oglindă. Această scenă se petrece pe un loc înalt deasupra orașului, care se arată în depărtare.

Titlul acestei reprezentări,

FATIS AGITATUS INIQUIS
Nedrept condus de soartă

precum și textul bilingv asociat,

Omnibus imponis, quemvis traducis, et omneis
Derides, forsan, tu nisi, nemo sapit
Impui tuturor, îi expui şi-i batjocoreşti pe toţi,
Gândind, pesemne, că nimeni nu înțelege

continuă nota satirică a scenei.

Precum topograful din Castelul lui Kafka, iepurele vanitos din vedută este conștiința orașului ce glăsuiește din afara lui, oglindindu-se cu nesaț în chipul cetății. Deși eminamente interioară, o conștiință se manifestă surd din centru până la confinii, dar adesea, în zori, pășește în afară pentru a privi profilul cetății, conturul său prețios în zare. Orașul de azi nu mai are nici profil, nici exterioritate. Legitatea sa este recuperată lent în conștiințe izolate. Iepurele, topometrul chemat la castel, vedutistul calamburist, rătăcesc cu toții prin interiorul orașului, căutând fără încetare condiția orizontului, locul înalt al priveliştii, azimutul. Orașul de azi nu-şi mai revendică veduta, idealul, SCAENOGRAPHIA.

Micronațiunea este un conflict cu lumea, un urlet, o ruptură, o radicalizare a unui adevăr parțial care opacizează realitatea curentă. Ca act de abstragere într-o identitate produsă ermetic, micronațiunea este o lume în răspăr cu lumea, o cetate sub asediu. Coprezentă cu realitatea mundană, este temporalizată distinct, în grabă sau în tihnă. Timpul ei pătrunde în deliciul grădinii capricioase ce strânge în diafanul său rudimente, scheme, dispozitive caduce, inactuale. Geografia ei este trasată în sensul colecției sau al inventarului de artefacte.

Cristina Constantin și Cosmin Pavel, ambii arhitecți (UAUIM, 2005) și doctori în arhitectură (UAUIM, 2012/ 2014), lucrează împreună la ABRUPTARHITECTURA (București, 2007) și în paralel predau, din 2005, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București și Sibiu, în cadrul atelierului de proiectare.
ABRUPTARHITECTURA propune un discurs centrat pe tema regăsirii toposului domestic, a familiarului în spaţiul construit. Locurile lui ”acasă” devin subiect al unei cercetări mai degrabă intuitive decât programate, vizând recuperarea zidirii ca întemeiere, zăbovire, a stăruirii într-un loc anume.

TEMPORARY STATE OF DISPLACEMENT

#micronațiune — replică

autor: Better Shelter
locație: Parcul Civic

Cetăţenii STATULUI PROVIZORIU AL STRĂMUTĂRII sunt cei care caută adăpost sau protecţie în faţa pericolului sau a adversităţilor: refugiaţi, solicitanţi de azil, migranţi sau persoane strămutate intern. Aceştia trăiesc în taberele de refugiaţi şi migranţi de pe tot globul, în centre de primire, adăposturi de urgenţă şi umanitare, centre de încălzire, oraşe-cort, barăci, sau pe străzi. Au rămas fără adăpost după ce au fugit din casele lor din cauza persecuţiei, încălcării drepturilor umane, conflictelor, violenţei generalizate ori războaielor, muncii forţate sau exploatatoare, relocării involuntare, dezastrelor naturale, foametei sau sărăciei extreme.

În 2015, un investitor american a vrut să creeze o naţiune nouă în vederea relocării voluntare a refugiaţilor din toată lumea. A lansat o campanie de finanţare participativă cu scopul de a strânge miliarde de dolari pentru a cumpăra teren sau a construi insule pentru locuinţele permanente ale refugiaţilor. Naţiunea Refugiaţilor, completată cu un imn şi un steag portocaliu asemănător vestelor de salvare ale refugiaţilor mediteraneeni, a beneficiat de o acoperire media amplă. Mulţi au privit-o ca pe o soluţie umanitară viabilă. În 2016, a fost fondat STATUL PROVIZORIU AL STRĂMUTĂRII ca răspuns la ideea Naţiunii Refugiaţilor. Creatorii săi aveau sediul în tabere de refugiaţi şi de urgenţă din toată lumea. Au declarat: „Suntem aici pentru că vieţile noastre au fost lovite de dezastru. Am avut case, dar mulţi dintre noi nu mai au niciun cămin la care să se întoarcă. Nu vrem să locuim în adăposturi şi tabere pentru restul zilelor noastre. Vrem să muncim şi să nu stăm la nesfârşit la mila ajutoarelor umanitare. Vrem să ne recuperăm şi să ne reconstruim vieţile. Ne declarăm cetăţeni ai STATULUI PROVIZORIU AL STRĂMUTĂRII pentru a reaminti tuturor că starea noastră de persoane strămutate este doar temporară.” Steagul propus aminteşte de modelul în carouri al sacoşelor de plastic de mare capacitate în care îşi depozitează bunurile personale. „Bagajele noastre sunt mereu făcute. Suntem pregătiţi să plecăm şi să o luăm de la început. Vom prinde noi rădăcini, dar nu într-o tabără de mărimea unei naţiuni.”

Pentru Another Breach in the Wall, Statul Provizoriu al Strămutării este reprezentat de Relief Housing Unit (RHU) marca Better Shelter: un adăpost temporar conceput să ofere protecţie oamenilor afectaţi de conflicte sau dezastre. Proiectat în colaborare cu The IKEA Foundation şi cu sprijinul UNHCR, RHU este o structură modulară şi uşoară care poate fi transportată într-o cutie şi, la fel ca orice piesă de mobilier IKEA, construită la faţa locului, urmând un manual de instrucţiuni. S-a calculat că patru persoane fără abilităţi specifice pot să asambleze RHU în patru ore şi să o dezasambleze în două. Lansat iniţial în 2013, proiectul a evoluat de la prima sa versiune: nu doar ca răspuns la feedbackul primit de la primii utilizatori în timpul unei testări de şase luni desfăşurate în Irak şi Etiopia, ci şi din cauza problemelor care au survenit în timpul comercializării sale. În mod interesant, structura RHU marca Better Shelter a primit critici contradictorii din partea arhitecţilor şi experţilor umanitari: pentru primii, adăpostul nu este „suficient”, în sensul că este prea generic, prea puţin, şi arată ca o toaletă mobilă; pentru cei din urmă, din contră, adăpostul este „prea mult”, în sensul că este prea scump, complex şi mai greu de construit decât un cort pentru refugiaţi obişnuit. Tocmai pentru că a fost proiectat să fie mai rezistent şi să dureze mai mult decât obişnuitul cort pentru refugiaţi, RHU a fost criticat pentru posibilitatea de a transforma taberele informale temporare în aşezări formale permanente. În cele din urmă, trebuie remarcat felul în care caracterul modular al proiectului a permis utilizări diferite şi spontane ale adăpostului în diferitele contexte în care a fost transportat. Urmând acelaşi principiu ca mişcarea de piratare a IKEA, RHU a fost reconvertit, de exemplu, ca sală de operaţie, şcoală, chiar şi salon de ceai pentru femei.

Pentru Another Breach in the Wall, este expusă o structură RHU marca Better Shelter. La sfârşitul expoziţiei, adăpostul va fi donat către o organizație locală care să îl utilizeze mai departe în activitățile curente.

Better Shelter este o organizaţie umanitară non-profit cu sediul în Suedia. După ce a debutat ca o mică întreprindere socială în 2010, începând cu 2013, Better Shelter a furnizat peste 68.000 de adăposturi pentru programele de urgenţă, criză şi dezvoltare din peste 78 de ţări. Better Shelter colaborează cu ONG-uri umanitare şi ONG-uri internaţionale, organisme ale Naţiunilor Unite, fundaţii filantropice, instituţii academice, inclusiv Agenţia pentru Refugiaţi a Naţiunilor Unite, UNHCR, Fundaţia IKEA, Aga Khan Agency for Habitat şi Universitatea din Baghdad.

STATE OF HOPE

#micronațiuni

autor: Anca Munteanu Rimnic / Fundația Art Encounters
locație: strada Popa Șapcă

Micronațiunea propusă de artista Anca Munteanu Rimnic reprezintă o invitație la producerea unei „fracturi” narative în preconcepțiile sociale existente și în ritmul cu care cetățenii abordează spațiul public. Orașul ca un cadavre exquis, teoretizat de Michael Sorkin sub forma unei colecții de fragmente disparate, dezvăluie capacitatea unei mașinării a mutațiilor și a juxtapunerilor pe care artiștii o potențează prin spiritul lor subversiv, lucid, perturbator și rebel.

Titlul acestei micronațiuni, State of Hope, se construiește pe un dublu sens al acestei sintagme – „Statul speranței” și „starea de nădejde” pe care o poate insufla acest proiect. „Scena” fizică, performativă și metaforică pe care artista o creează își propune să schimbe raportul cu pedeapsa, sancțiunea sau condamnarea ca răspunsuri legislative la toate devierile de la normele legale în vigoare, dar și ca automatisme de evaluare și autoevaluare pe care le utilizăm zilnic, chiar și în ceea ce privește fapte aflate în sfera legalității fără a fi totuși acceptabile la nivelul rânduielilor nescrise. Aici, penitenței – confesiunii, regretului, remușcării – i se poate răspunde diferit, poate printr-un dar, o discuție sau un gest ritualic. Anca Munteanu Rimnic caută să amplifice vocile celor care nu se aud de obicei și să creeze insule de libertate, spații critice necesare care curbează normele și regulile spre „umanizarea” lor totală. Scena construită de artistă va reprezenta un semnal al ieșirii din anonimat pentru toți oamenii reduși la tăcere din cauza „zgomotului” străzii și a zidurilor vizibile sau invizibile.

Localizarea fizică a acestui teritoriu conceput de Anca Munteanu Rimnic se află într-o zonă de intersecție de drumuri, culturi, obiceiuri și trasee, în proximitatea Penitenciarului, dar și a Facultății de Arte, aproape de calea ferată, de stația de autobuz, de parcare și de carosabil, acest punct devenind o invitație la abordarea diferită a străzii Popa Șapcă, nu doar ca o zonă pietonală „tolerată” în contextul lărgirii carosabilului, ci și ca o platformă de vizibilitate.

STATE OF HOPE este rezultatul unei colaborări între Beta și Fundația Art Encounters, care a invitat-o ​​pe artista Anca Munteanu Rimnic să dezvolte conceptul pentru această micronație.

Anca Munteanu Rimnic dezvoltă idei din întâlnirile de zi cu zi și produce lucrări care răspund unor stimuli vizuali, sociali și personali – sculpturi, fotografii, video și performance. Munteanu Rimnic s-a născut în București în 1974 și a plecat în Germania împreună cu părinții în 1980. Între 1995 și 2001 a studiat arte plastice la Universitatea de Arte din Berlin. Între 2004 și 2006 a urmat cursurile de masterat conduse de John Baldessari la UCLA din Los Angeles, respectiv de Mike Kelley și Jack Goldstein la Centrul de Artă din Pasadena. În 2006, o bursă primită în cadrul Schimbului de Experiențe Academice Germane i-a permis să petreacă un an în Japonia. De atunci, a expus pretutindeni în lume, la unele dintre cele mai prestigioase instituții: MUCEM Marsilia, Performance Biennale Buenos Aires, Gesellschaft für Aktuelle Kunst Bremen, Museo La Tallera Cuernavaca, Martin Gropius Bau Berlin, Kunsthalle Wien.

UMBRA

#micronațiuni

autori: GRILLOVASIU

Micronaţiunea UMBRA s-a născut din dorinţa de a crea o relaţie şi un spaţiu intim între noi şi unul dintre elementele prezente, cu un posibil ecou asupra întregului context. Ocupă o bucată din oraş care arată ca un parc, şi se ataşează de una dintre figurile sale cele mai vizibile, copacii. Începe prin a construi o linie de demarcaţie clară între „înăuntru” şi „afară” în enclava noastră, aşezând o structură din lemn de-a lungul graniţei, într-o manieră directă şi imediată. Structura alcătuită din grinzi de lemn creează nu doar o graniţă, ci şi un spaţiu intermediar care mediază trecerea înspre interior. Este o trecere joasă, care ne forţează să ne aplecăm în timp ce intrăm, încuviinţează şi ne întâmpină sosirea. Spaţiul interior reflectă negocierea dintre un element artificial şi unul natural, ceea ce duce la o conformaţie spaţială în continuă schimbare şi ne pune într-o relaţie directă şi intimă cu copacii şi spaţiul produs în jurul acestora. Să sperăm că va crea premizele unor întrebări.

Romina Grillo şi Liviu Vasiu au absolvit Accademia di Architettura Mendrisio din Elveţia. Au lucrat la diferite birouri de arhitectură, cum ar fi Valerio Olgiati din Flims şi OMA -Rem Koolhaas din Rotterdam. Începând din 2010, lucrează independent şi dezvoltă proiecte noi, iniţial în cadrul colectivului UNULAUNU, şi în prezent ca fondatori ai atelierului GRILLOVASIU. Pavilionul naţional al României pentru Bienala de la Veneţia din 2010 a fost primul lor proiect construit, iar de atunci s-au implicat în realizarea și participarea la proiecte, expoziţii, prelegeri şi publicaţii internaţionale. În paralel cu activitatea profesională, Grillo şi Vasiu sunt implicaţi permanent în lumea academică, şi predau la universităţi prestigioase, ca Accademia di Architettura Mendrisio, ETH – Zürich, AHO Oslo şi Porto Academy.

OUT – Afară

#micronațiuni

autor: Vitamin Architects
locație: str. Leului

Pe orice stradă, în orice moment poate să apară o micronațiune. Așa începe povestea grădinii surpriză de pe strada Leului din Timișoara – o locație poate necunoscută pentru cei mai mulți dintre noi.

Întâlnirea câtorva copii sau vecini pentru câteva clipe sau ore, regulat sau nu, pe perioade lungi de timp sau doar pe perioada unei luni de vară, sunt limitele și contururile acestei micronațiuni. O astfel de micronațiune poate fi stabilă în timp pe perioade scurte. Se poate desface și reface ciclic, aleatoriu, haotic.

Putem, ca într-un laborator, crea niște condiții care pot duce la o mai ușoară conturare și formare a acestor micronațiuni pe perioade scurte de timp. Dacă aceste condiții sunt suficient de interesante, de motivante, de subtile, ele pot conduce la apariția unor mici comunități, stabile doar pe scurte perioade de timp, cu reguli similare unor națiuni, dar automate, intuitive, setate ad hoc. Toate acestea fără a genera limitele extrem de dure de incluziune și excluziune specifice națiunilor.

Membrii micronațiunii „Afară” se regăsesc aleatoriu. Sunt de fiecare dată alții. Dar trăiesc aceeași experiență comună – Reuniuni limitate în timp. Bazată pe un interes imediat, pe o conjunctură, pe o posibilitate deschisă. „Afară” păstrează această posibilitate deschisă. Pentru orice riveran sau trecător.

Intervenția are rolul de a sensibiliza asupra unui spațiu, de a genera curiozitate și reflecție asupra spațiului comun. Intervenția nu este o soluție la probleme, nu poate înlocui un proiect sau un proces. Dar poate acționa într-un teritoriu restrâns, poate crea o sensibilitate sporită față de proprietatea publică și responsabilitatea față de aceasta. Intervenția nu poate fi moralizatoare sau formulată cu un deget ridicat pedagogic. Ea poate doar să genereze un proces de dialog și de înțelegere a relației public-privat, la nivelul fiecărui trecător și astfel să redescopere ceea ce în copilărie numeam „Afară” pentru fiecare.

Intervenția va încuraja interacțiunea individuală cu locul pe termen mediu și va livra o experiență unică pentru strada Leului pe perioada existenței sale. Pe termen mediu intervenția permite o interacțiune constantă a trecătorilor, iar pe termen lung recuperează locul pentru cei care vor să fie împreună „Afară”.

Intervenția are ca obiectiv crearea de sferă publică urbană ca loc, pe un domeniu public anonim și neasumat. Cei care intră în această sferă publică pot deveni temporar membrii unei micronațiuni permanent în transformare și fără apartenență formală.
Formalitățile de trecere a acestei frontiere invizibile se rezumă la comportamentul pe care îl are fiecare atunci când se apropie de o zonă de interes, începe un dialog, se vede într-o oglindă sau rămâne prins câteva clipe în limitele temporare ale unui spațiu demarcat aproape invizibil.

Vineri, 7 octombrie, vă invităm să fiți cetățeni ai micronațiunii AFARĂ! Hai AFARĂ!

Vitamin Architects este un birou de proiectare care se axează pe dezvoltarea urbană integrată și arhitectura user-friendly. Bazele au fost puse de doi absolvenți ai TU Gratz Austria, Paul Buchert și Rudolf Gräf, care, la întoarcerea lor în țară, au fondat, împreună cu Alin Mărgărit, Vitamin Architects – o platformă de servicii pentru clienți și parteneri locali și internaționali. Între timp, echipa a crescut, s-a diversificat, ajungând în prezent la un colectiv format din 8 arhitecți cu experiență diversă, de la restaurare și regenerare patrimonială la planificare și regenerare urbană etc. În prezent, biroul îşi propune să se extindă dincolo de piața unică europeană, oferind servicii de consultanță și planificare pentru țările care desfăşoară procese de reformă în vederea integrării în Uniunea Europeană, pe baza experienței în contextul extrem de dinamic al Europei de Est. Punctele de interes sunt reprezentate de dimensiunea socială și culturală a spațiilor și proceselor, menținând în același timp o abordare controlată a bugetului.

FID

#micronațiuni

FOTBALUL CA INFRASTRUCTURĂ A DEMOCRAȚIEI

Piața Traian a fost situl unui concurs desfășurat peste vară, deschis la nivel național pentru membri OAR. Ce se cerea? O micronațiune – o entitate fictivă menită să identifice părți critice ale orașului contemporan și să propună soluții creative pentru acest loc specific.

Propunerea echipei FID s-a remarcat dintre cele 10 lucrări înscrise în concurs, pe care le puteți vedea expuse în Piața Traian, până pe 23 octombrie. Soluția câștigătoare este propusă de un grup de arhitecţi alcătuit din Zenaida Florea şi Cristian Bădescu, asistenți la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, Pia Onci, arhitect,  Bogdan Isopescu, asistent la Facultatea de Arhitectură şi Urbanism din Timişoara, împreună cu Asociaţia Casa Jakab Toffler, o iniţiativă a locatarilor din clădirea cu acelaşi nume din cartierul Fabric. Din asociaţie fac parte Laura Borotea, profesor de arte vizuale şi manager cultural, Alexandru Ciobotă, peisagist, membru fondator al AsoP România, şi Gabriel Boldiş, artist vizual licenţiat în comunicare culturală.

foto: Marius Vasile

Micronaţiunea F.I.D. (Fotbalul ca infrastructură a democraţiei) este conţinută între graniţele fizice ale unei instalaţii arhitecturale participative şi regulile sportive de fairplay. Instalaţia este alcătuită dintr-un eşafodaj multifuncţional şi un mic teren de fotbal, ambele constituind o agora simbolică pentru comunitatea cartierului Fabric, unde, prin sporturi şi alte activităţi spontane, se încurajează libertatea de expresie, gesturi comunitare, şi democraţia în general.

F.I.D. îşi are originile în iconicul meci de fotbal de amatori între echipele „rivale” de căsătoriţi şi necăsătoriţi, care a debutat în 1936, în cartierul Fabric. Fără nicio altă miză în afara coeziunii comunitare şi dincolo de scoruri finale şi statistici, fiecare joc era urmat de o întâlnire comună între familii şi prieteni. Astfel, tot ce s-a consemnat în aceşti ani a fost mândria şi emoţiile convieţuirii care au contribuit la transformarea cartierului într-un spaţiu plin de trăiri, amintiri şi semnificaţii.

F.I.D. este legat de fotbal – un „sport orizontal” care promovează concepte ca echipa şi colectivitatea şi care egalizează relaţiile sociale dintre oameni şi clase diferite, deopotrivă în rândul jucătorilor şi al spectatorilor. Fotbalul este o oglindă a societăţii noastre, care conţine un anumit limbaj şi un anumit mod de a face lucrurile, şi oferă un model funcţional care ne conectează, într-un fel sau altul, cu paradoxurile societăţii în care trăim. Codul fairplay al FIFA cuprinde aceleaşi valori universale care se regăsesc cu precădere în cadrul democraţiilor moderne. Prin intermediul fotbalului, ne dorim să cultivăm respect, fraternitate, pluralism, diversitate culturală şi rasială, campanii împotriva rasismului, intoleranţei şi violenţei, atât în interiorul, cât şi în afara terenului de joc. Într-un astfel de cadru, F.I.D. este un spaţiu de formare a valorilor civice, iar participarea, din postura de amator sau profesionist, consolidează sentimentul de apartenenţă la comunitate.

În weekendul 14 – 16 octombrie se va desfășura Campionatul de fotbal în Traian. Echipele se pot înscrie la Taproom (Piața Traian nr. 6) și în expoziția Beta (Palatul Ștefania – Casa cu maimuțe – Piața Romanilor nr. 1), precum și online aici.
Tot acolo găsiți și regulamentul de joc și alte informații de care aveți nevoie.

Ne vedem la meci!

Repere

Cele două puncte de la care a început Traseul – Piața Traian și Gara de Nord – au devenit elementele reper din Beta 2022, fiind marcate de câte un proiect mai amplu.

La parterul Palatului Ștefania (Casa cu maimuțe) veți găsi componenta interioară a expoziției Another Breach in the Wall pe care o puteți vizita zilnic de la ora 10.00 la 20.00. Fiecare proiect selectat are povestea detaliată în publicația asociată pe care o puteți găsi în format fizic la bookshop-ul PUNCH din expoziție sau online aici.

Palatul Ștefania – Casa cu maimuțe – Piața Romanilor nr. 1, foto: Bianca Purice – Azap & Purice Dan

La celălalt capăt al traseului se află Gara de Nord unde până pe 23 octombrie, în orice moment din zi sau noapte, vă puteți bucura de LINIA – instalație de fotografie curatoriată de Asociația Viceversa (Laurian Ghinițoiu și Dorin Ștefan Adam). Dacă linia galbenă a traseului este una materială care unește puncte, proiectul care se desfășoară pe peroanele și pasajele subterane ale Gării de Nord documentează o linie imaginară și fragilă.

Documentația fotografică urmărește granița de EST a teritoriului NATO de la Nord la Sud. O primă etapă a acestui demers este documentarea liniei între România și Ucraina, respectiv România – Republica Moldova.

Fotografiile sunt expuse într-un mod în care privitorul este chiar pasagerul care vine sau pleacă. Proiectul vorbește atât despre fermitatea unei frontiere și apartenența la un set de valori, despre trasări și separări ferme, dar în același timp proiectul celebrează umanul și banalul vieții care se întinde oriunde și dincolo de limita unor teritorii trasate politic sau militar. Proiectul este despre mentalul nostru comun.
Într-o linie nu contează doar capetele, nu e din punctul A în punctul B. Linia este deopotrivă parcurs, este conținutul parcursului și definitoriu pentru asta este felul în care s-a tras linia.

Gara de Nord – vernisaj LINIA, foto Bianca Purice – Azap & Purice Dan