OUT – Afară

OUT – Afară

#micronațiuni

autor: Vitamin Architects
locație: str. Leului

Pe orice stradă, în orice moment poate să apară o micronațiune. Așa începe povestea grădinii surpriză de pe strada Leului din Timișoara – o locație poate necunoscută pentru cei mai mulți dintre noi.

Întâlnirea câtorva copii sau vecini pentru câteva clipe sau ore, regulat sau nu, pe perioade lungi de timp sau doar pe perioada unei luni de vară, sunt limitele și contururile acestei micronațiuni. O astfel de micronațiune poate fi stabilă în timp pe perioade scurte. Se poate desface și reface ciclic, aleatoriu, haotic.

Putem, ca într-un laborator, crea niște condiții care pot duce la o mai ușoară conturare și formare a acestor micronațiuni pe perioade scurte de timp. Dacă aceste condiții sunt suficient de interesante, de motivante, de subtile, ele pot conduce la apariția unor mici comunități, stabile doar pe scurte perioade de timp, cu reguli similare unor națiuni, dar automate, intuitive, setate ad hoc. Toate acestea fără a genera limitele extrem de dure de incluziune și excluziune specifice națiunilor.

Membrii micronațiunii „Afară” se regăsesc aleatoriu. Sunt de fiecare dată alții. Dar trăiesc aceeași experiență comună – Reuniuni limitate în timp. Bazată pe un interes imediat, pe o conjunctură, pe o posibilitate deschisă. „Afară” păstrează această posibilitate deschisă. Pentru orice riveran sau trecător.

Intervenția are rolul de a sensibiliza asupra unui spațiu, de a genera curiozitate și reflecție asupra spațiului comun. Intervenția nu este o soluție la probleme, nu poate înlocui un proiect sau un proces. Dar poate acționa într-un teritoriu restrâns, poate crea o sensibilitate sporită față de proprietatea publică și responsabilitatea față de aceasta. Intervenția nu poate fi moralizatoare sau formulată cu un deget ridicat pedagogic. Ea poate doar să genereze un proces de dialog și de înțelegere a relației public-privat, la nivelul fiecărui trecător și astfel să redescopere ceea ce în copilărie numeam „Afară” pentru fiecare.

Intervenția va încuraja interacțiunea individuală cu locul pe termen mediu și va livra o experiență unică pentru strada Leului pe perioada existenței sale. Pe termen mediu intervenția permite o interacțiune constantă a trecătorilor, iar pe termen lung recuperează locul pentru cei care vor să fie împreună „Afară”.

Intervenția are ca obiectiv crearea de sferă publică urbană ca loc, pe un domeniu public anonim și neasumat. Cei care intră în această sferă publică pot deveni temporar membrii unei micronațiuni permanent în transformare și fără apartenență formală.
Formalitățile de trecere a acestei frontiere invizibile se rezumă la comportamentul pe care îl are fiecare atunci când se apropie de o zonă de interes, începe un dialog, se vede într-o oglindă sau rămâne prins câteva clipe în limitele temporare ale unui spațiu demarcat aproape invizibil.

Vineri, 7 octombrie, vă invităm să fiți cetățeni ai micronațiunii AFARĂ! Hai AFARĂ!

Vitamin Architects este un birou de proiectare care se axează pe dezvoltarea urbană integrată și arhitectura user-friendly. Bazele au fost puse de doi absolvenți ai TU Gratz Austria, Paul Buchert și Rudolf Gräf, care, la întoarcerea lor în țară, au fondat, împreună cu Alin Mărgărit, Vitamin Architects – o platformă de servicii pentru clienți și parteneri locali și internaționali. Între timp, echipa a crescut, s-a diversificat, ajungând în prezent la un colectiv format din 8 arhitecți cu experiență diversă, de la restaurare și regenerare patrimonială la planificare și regenerare urbană etc. În prezent, biroul îşi propune să se extindă dincolo de piața unică europeană, oferind servicii de consultanță și planificare pentru țările care desfăşoară procese de reformă în vederea integrării în Uniunea Europeană, pe baza experienței în contextul extrem de dinamic al Europei de Est. Punctele de interes sunt reprezentate de dimensiunea socială și culturală a spațiilor și proceselor, menținând în același timp o abordare controlată a bugetului.