#micronațiuni

autor: abruptarhitectura
locație: str. Memorandului

Într-o veduta a Timișoarei din anul 1625 aparținând unui topograf și pictor minor Paulus Fürst apare, în primul plan, o scenă ironică, pe care azi am putea-o numi suprarealistă: trei bărbați frumos înveșmântați discută arătând către extrema stângă a formatului unde un iepure de câmp își privește imaginea reflectată într-o oglindă. Această scenă se petrece pe un loc înalt deasupra orașului, care se arată în depărtare.

Titlul acestei reprezentări,

FATIS AGITATUS INIQUIS
Nedrept condus de soartă

precum și textul bilingv asociat,

Omnibus imponis, quemvis traducis, et omneis
Derides, forsan, tu nisi, nemo sapit
Impui tuturor, îi expui şi-i batjocoreşti pe toţi,
Gândind, pesemne, că nimeni nu înțelege

continuă nota satirică a scenei.

Precum topograful din Castelul lui Kafka, iepurele vanitos din vedută este conștiința orașului ce glăsuiește din afara lui, oglindindu-se cu nesaț în chipul cetății. Deși eminamente interioară, o conștiință se manifestă surd din centru până la confinii, dar adesea, în zori, pășește în afară pentru a privi profilul cetății, conturul său prețios în zare. Orașul de azi nu mai are nici profil, nici exterioritate. Legitatea sa este recuperată lent în conștiințe izolate. Iepurele, topometrul chemat la castel, vedutistul calamburist, rătăcesc cu toții prin interiorul orașului, căutând fără încetare condiția orizontului, locul înalt al priveliştii, azimutul. Orașul de azi nu-şi mai revendică veduta, idealul, SCAENOGRAPHIA.

Micronațiunea este un conflict cu lumea, un urlet, o ruptură, o radicalizare a unui adevăr parțial care opacizează realitatea curentă. Ca act de abstragere într-o identitate produsă ermetic, micronațiunea este o lume în răspăr cu lumea, o cetate sub asediu. Coprezentă cu realitatea mundană, este temporalizată distinct, în grabă sau în tihnă. Timpul ei pătrunde în deliciul grădinii capricioase ce strânge în diafanul său rudimente, scheme, dispozitive caduce, inactuale. Geografia ei este trasată în sensul colecției sau al inventarului de artefacte.

Cristina Constantin și Cosmin Pavel, ambii arhitecți (UAUIM, 2005) și doctori în arhitectură (UAUIM, 2012/ 2014), lucrează împreună la ABRUPTARHITECTURA (București, 2007) și în paralel predau, din 2005, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București și Sibiu, în cadrul atelierului de proiectare.
ABRUPTARHITECTURA propune un discurs centrat pe tema regăsirii toposului domestic, a familiarului în spaţiul construit. Locurile lui ”acasă” devin subiect al unei cercetări mai degrabă intuitive decât programate, vizând recuperarea zidirii ca întemeiere, zăbovire, a stăruirii într-un loc anume.