CABINABETA

CABINABETA

#micronațiune

autor: stardust architects*
locație: str. Al. Odobescu

CABINABETA se află chiar acum în construcție. Vă invităm să o descoperiți în zilele următoare.

Între două calcane se află o potecă îngustă, o respirație creată printr-o retragere față de limita parcelei. Această fâșie îngustă avansează ușor dinspre stradă către o curte privată prin spatele zidurilor comune ale unei florării, unei galerii de artă, unui magazin de vinuri și unui coafor. Te-ai putea întreba cu ușurință dacă acesta este un spațiu exterior, o pauză între două clădiri sau este unul interior, un strat suplimentar de aer într-un perete comun foarte gros. Acest spațiu nehotărât deschide teritoriul unei micronațiuni: CABINABETA.


CABINABETA este un posibil tărâm secret al unei vecinătăți, o națiune limitrofă extinsă care face apel către vecinii săi să o traverseze și să o locuiască.
Are două intrări și două regiuni: o galerie și o piață triunghiulară. Punctul de intersecţie este turnul de guvernare, însăși Cabina BETA, un spațiu democratic pentru cetățeni și resursele lor comune.
CABINABETA se dezvăluie asemenea unei cutii de magician. Când își deschide porțile, națiunea își însuflețește cele două regiuni, iar când le închide, națiunea dispare. Conține esența posibilelor bunuri comune ale locuitorilor din apropiere, care se răspândește în cele două curți atunci când cabina expiră.
Este un spațiu liber care poate fi folosit și activat ca spaţiu de depozitare domestic comun, foișor de festival, galerie comprimată, colț al vorbitorilor, confesional, cabină de karaoke, cabină de schimb, mic bar de vinuri, chioșc de flori sau coafor pentru o singură persoană. Este, în același timp, o referinţă inversată la cabina lui Aldo Rossi, urmărind să aducă limbajul domestic în spațiul public, invitând oamenii să-și asume teritoriul comun din aer liber, așa cum o fac cu cel privat interior.
Este un punct de frontieră deschis care ar putea deveni un facilitator pentru o rețea de cartier și pentru gestionarea resurselor și a ritualurilor comune.
Este granița care ar putea privi spre interior, transformându-se în ceea ce Robert Frost ar numi „zidul de reparat”:


(…)
Și într-o zi ne întâlnim să mergem pe hotar
Și să ridicăm iar zidul dintre noi.
(…)
A, doar un alt fel de joc în aer liber,
Unul de fiecare parte. E și ceva mai mult:
Unde suntem nu-i nevoie de zid:
El este numai pin şi eu sunt livadă de mere.
Pomii mei nu vor trece nicicând
Să-i mănânce conurile de sub pini, îi spun.
Zice doar: „Zidurile bune fac vecini buni“.
Primăvara-i răutatea în mine şi mă apuc să-i bag minţile-n cap:

„Când fac vecini buni? Nu atunci cînd sînt vaci? Dar aici nu sînt vaci.
Înainte să fac un zid aș vrea să știu
Ce zidesc înăuntru sau ce zidesc afară
Și cui i-aș fi putut pricinui rău.
Există ceva ce nu iubește zidul,
Care-l vrea doborît.” I-aş putea spune că-s „Drăcuşori”
(…)

(în traducerea lui Radu Vancu)

Membrii Stardust architects* caută să descopere experienţe poetice în procesele de proiectare, încercând să domolească utilizarea automatizată a obiectelor şi a spaţiilor cotidiene prin crearea unor momente de tăcere, prezenţă sau minunare. Stardust architects* sunt Anca Cioarec şi Brânduşa Tudor, arhitecte şi asistente universitare la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. Stardust architects* a fost înfiinţat în 2011.